luni, 18 octombrie 2010

Dulce revenire...

Am trecut prin inca un concediu, am trecut deja de el, sunt din nou in locul meu din Belgia care suna atat de ciudat cand il numesc "acasa". Am tot alergat doua saptamani prin Romania si am insirat kilometrii ca nebunul.
Am insirat si prieteni si o multime de oameni in drumurile mele. Ma simt obosit dupa "concediul" asta care numai concediu nu s-ar putea numi. Mi se pare totusi ca indiferent ce as face, ca indiferent cat de obosit m-as simti ma incarca pe loc cu acea energie pe care numai patul meu mi-o poate da, patul si chipul bunicii. Da, bunica cu zambetul ei si cu sclipirea din ochi cand ma vede si cu lacrimile ei cand inchid iarasi poarta dupa mine cand vine timpul sa plec din nou.
Au fost frumosi prietenii mei cand m-au primit cu bratele deschise si cu paharul de vorba plin, a fost frumos si frigul din Brasov, si soarele de dincolo de Tampa.
Oricat de grea ar fi despartirea de tot ce iubesc, la fel de puternica este motivatia cand stiu ca lasand in urma pragul casei fac ce trebuie...
Joi am plecat de acasa si ce mai drum am avut: ore bune cu microbuzul datator de senzatii, experiente si povesti, acelasi aeroport cat o cutie de chibrituri, doar ca acum mai aventuros ca niciodata, iar avionul, zborul, pline de surprize, mai line ca niciodata...
Iata-ma din nou in Belgia, tara verde si frumoasa, asteptand drumul de Craciun si zilele de iarna si drumurile prin lume, asteptand si surprizele placute...